Depresia de iarna

Sănătate psiho-emotională

Jan 10, 2019

Odată încheiată perioada sărbătorilor de iarnă și totodată vacanța, ne reluăm activitatea profesională și multe persoane se adaptează mai greu la o altă rutină zilnică, la ritmul alert de lucru și la sarcini tot mai complexe care necesită rezolvare. Peste toate acestea se suprapune și lipsa banilor, mai ales că în perioada sărbătorilor cheltuielile au fost mai ridicate și până la primul salariu mai e de așteptat. În plus, nici temperaturile scăzute de afară nu ne ajută prea mult, fiind predispuși la a petrece timpul mai mult în interior decât afară. Îmbinarea vieții de familie cu cea profesională devine dificilă mai ales în prima luna din an și astfel majoritatea persoanelor încep anul deja epuizați fizic și psihic.

Din practica de la cabinet observ că stările de tristețe, de melancolie, de agitație, oboseala, conflictele, furia, presiunea în stabilirea și îndeplinirea obiectivelor pentru nou an sunt prezente și afectează calitatea vieții de zi cu zi a oamenilor.

În limbaj de specialitate, depresia de iarnă este o formă specifică a depresiei și face parte din așa numitele tulburări afective sezoniere. În Manualul de diagnostic si statistică al bolilor mentale DSM IV, tulburările afective sezoniere (Seasonal Affective Disorders) reprezintă un semn important al unei depresii majore, nefiind deci o tulburare de sine stătătoare.

Cum ar fi să privim lucrurile dintr-o altă perspectivă? Cum ar fi să nu lăsăm aceste tulburări afective sezoniere să pună stăpânire pe noi și să ne ”tragă” spre depresie?

Îți propun câteva instrumente cu care, în primă fază să te ajuți singur, iar dacă acestea nu funcționează îți sugerez să apelezi cu încredere la ajutor specializat (psihoterapie sau orice altceva consideri potrivit pentru tine și e sănătos). 

  •  Învață să practici Recunoștința!

Practicând recunoștința vei constata că emoțiile negative nu mai au putere asupra ta. Recunoștința pentru lucrurile mai puțin plăcute care ți s-au întâmplat este sănătoasă pentru că datorită lor ai devenit mai înțelept.

Exercițiu: Scrie 5 motive de recunoștință în fiecare zi, fără ca acestea să se repete.

  • Fă-ți ordine în viață și în lucruri!

Începe cu decorațiunile de iarnă, despodobește bradul, aruncă ce e uzat și stricat, donează ce e vechi (dar în stare bună) și nu-ți mai este de folos!

Apoi continuă cu dulapul de haine, agenda, telefonul, portofelul, lista facebook etc. Aruncă sau donează ce nu-ți mai folosește și e în stare bună și fă loc pentru obiectele noi ce urmează să le achiziționezi.

Fă curat în relațiile tale, renunță la persoanele care te abuzează emoțional și fizic, stabilește limite sănătoase pentru tine și ceilalți. Caută compania oamenilor care te ajută să te dezvolți, să crești, oameni care sunt bucuroși că te au în viața lor și știu să te prețuiască. Amintește-ți că de calitatea relațiilor tale depinde calitatea vieții tale.

Stabilește-ți prioritățile în funcție de nevoile tale. Ce e important pentru tine? Care sunt compromisurile pe care nu mai vrei să le faci?

Am scris un articol despre acest subiect și îl poți accesa aici.

  • Chiar dacă sunt temperaturi mai scăzute, fă drumeții sau plimbări mai lungi sau mai scurte, în funcție de posibilitățile pe care le ai la dispoziție.

Drumețiile sunt modul cel mai frumos de a te conecta cu natura și a admira frumusețile fiecărui anotimp. Profită și ieși în natură, bucură-te de tot ce vezi în jur, admiră ordinea firească a tot ce vezi în jurul tău. Natura nu lasă nimic la voia întâmplării, toate sunt de folos și toate au un rost, exact așa cum sunt.

Poate că acumularea câtorva kilograme în plus nu te lasă să te miști foarte bine, însă cu puțină voință vei reuși să parcurgi distanțe mai mici la început și apoi trasee mai lungi, dacă ești echipat corespunzător.

În plus, relațiile interumane, zâmbetele, îmbrățișările, pot să te scoată din starea de tristețe, dacă aceasta începe să se instaleze în viața ta.

  •  Respectă-ți și onorează-și corpul fizic

Corpul fizic e singurul pe care îl ai. Poate fi considerat vehiculul care te ajută să te pui în mișcare și să-ți pui în aplicare planurile de zi cu zi.

Acordă atenție alimentației, orelor de odihnă și somn, fă-ți controlul anual și analizele medicale legate de starea generală de sănătate. Fă mișcare zilnic, chiar și simplul mers pe jos te ajută să fii în contact cu corpul tău.

Dacă ai resurse financiare limitate, orientează-te spre activități care presupun investiție minimă. De exemplu răsfață-te cu o baie în cadă dacă nu ai posibilitatea să mergi la piscină. Învață să te bucuri de aromaterapie și de beneficiile ei.

  • Începe un blog, scrie despre ce te pasionează

Pentru multe persoane, scrisul este terapeutic. Dacă te gândești că nu ai talent sau creativitate, te înșeli. Scrie din suflet, scrie despre ce te pasionează și premiază-te pentru fiecare articol scris cu drag și bucurie. Sigur vor fi persoane pe care să le inspiri cu ceea ce scrii.

  • Citește

Sigur ai în bibliotecă cărți pe care nu le-ai citit din lipsă de timp. E momentul potrivit să închizi televizorul, să-ți faci un ceai cald și să te așezi confortabil pe canapea sau pe fotoliu cu o carte în mână! Cititul îți deschide noi perspective de a înțelege viața și provocările ei.

  • Dacă tot nu vrei să ieși din casă și vrei să stai în fața televizorului, vizionează comedii sau un documentar interesant

Eu nu sunt mare fan TV, însă știu să mă bucur de filmele bune. Îmi găsesc de multe ori soluții la provocările de zi cu zi, vizionând un film bun sau un documentar.

  • Pune-ți o muzică bună și dansează!
Dansează ca și atunci când nu se uită nimeni la tine! Dă volumul tare și mișcă-ți corpul fără să te uiți în oglindă sau să te gândești că ai două picioare stângi! Scutură-ți mâinile, picioarele, încearcă să ții ritmul și dă-ți voie să te eliberezi de tensiunea acumulată peste zi.

  •  Începe un program de dezvoltare personală sau un grup de suport

Dacă situația financiară nu îți permite să investești în cursuri de dezvoltare personală, atunci caută grupurile de suport gratuite. Poate acum este acel moment bun să-ți descoperi resurse interioare pe care nici nu știai că le ai, într-un cadru securizat și fără judecată!

Acestea au fost doar câteva sugestii pentru a nu lăsa tristețea să te acapareze.

Tu ce alte metode ai descoperit?

Scrie-mi la info@deliadanea.ro

Pe curând.

Cu drag,

Delia 

*sursa foto: www.pixabay.com

Copyright

Toate materialele conţinute de acest site www.deliadanea.ro - sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Folosirea fără acordul autorului/administratorului a conţinutului acestui website se pedepseşte conform legilor in vigoare. Este interzisă modificarea, copierea, reproducerea, descărcarea, transmiterea, publicarea sau distribuirea materialelor conţinute de acest site în orice mod fără consimţământul expres şi prealabil al proprietarului.