You are currently viewing Ca să-ți dai seama de ce ești în stare…

Ca să-ți dai seama de ce ești în stare…

În marea majoritate a timpului avem un ritual zilnic, un mers automat al lucrurilor și un mod prestabilit de gândire și acțiune. De când ne trezim dimineața și până ne punem în pat seara, avem de parcurs un șir de acțiuni prestabilite.

La un moment dat, ne ”zdruncină” ceva, apare un eveniment neprevăzut care ne scoate de pe ”pilot automat” și ne aduce față în față cu noi înșine și cu capacitatea noastră de a gestiona situația. De cele mai multe ori este pusă la încercare capacitatea noastră de a accepta sau nu, schimbarea.

Modul rigid de a privi aceste evenimente, ne face să le cântărim în termeni de pierdere sau câștig, însă mesajul acestor evenimente este cu totul altul.

Modul flexibil de a privi lucrurile neașteptate ne oferă șansa de a lăsa spațiu pentru a integra experiența și a învăța din ea.

Alege să fii recunoscător (recunoscătoare) experiențelor care te-au ”zdruncinat” pentru că ele te transformă în interior. Totodată aparenta vulnerabilitate te face să fii uman și bun.

Te invit să-ți acorzi timp pentru a răspunde la următoarele întrebări:

  • Ce te-a ajutat în situațiile de criză să ieși din ele?
  • Dacă ar fi să alegi 3 obiecte care să te susțină în situațiile de criză, ce ai alege? Ce calități au aceste obiecte și ce simbolizează acestea pentru tine?
  • Care sunt calitățile tale care te susțin să ieși din impas, în situațiile de criză? Enumeră trei calități și reflectează la profunzimea acestora.
  • Cum te-ai simțit parcurgând acest exercițiu?

Uneori, ieșim de pe ”pilot automat” pentru că obosim, alteori ieșim pentru că apar evenimente sau situații neprevăzute, însă oricât ne-am dori ca viața noastră să fie lină și perfectă, ea nu este și este foarte bine că e așa.

Spune ”DA” neprevăzutului și astfel vei vedea de ce ești în stare!

Cu drag,

Delia

*sursa foto: www.pinterest.com

Copyright

Toate materialele conţinute de acest site www.deliadanea.ro – sunt proprietatea acestuia si sunt protejate de Legea nr. 8/1996 pentru protecţia drepturilor de autor şi a legilor cu privire la mărci şi proprietate intelectuală. Folosirea fără acordul autorului/administratorului a conţinutului acestui website se pedepseşte conform legilor in vigoare. Este interzisă modificarea, copierea, reproducerea, descărcarea, transmiterea, publicarea sau distribuirea materialelor conţinute de acest site în orice mod fără consimţământul expres şi prealabil al proprietarului.

Lasă un răspuns