Cum să-ți refaci viața după separare sau divorț
Sfârșitul unei relații dezlănțuie o avalanșă de sentimente negative: furie, durere, tristețe, dispreț, frică, anxietate sau depresie.
În călătoria numită viață trecem inevitabil prin pierdere (orice formă ar lua aceasta) și nu ne învață nimeni cum să ne raportăm la pierdere într-un mod sănătos, astfel încât dependențele să nu pună stăpânire pe noi și să învățăm să ne reconstruim sufletul din bucăți de cioburi.
Separarea sau Divorțul vin după lungi perioade de compromisuri, cu scăderea stimei de sine, cu teama de a cere sprijin (convingerea că prietenii comuni nu înțeleg situația), iar familia pare mai preocupată de părerea lumii decât de drama prin care trece un cuplu ajuns în fața unei astfel de decizii.
Nu ești singura/singurul care trece prin acest proces chiar dacă așa pare acum. Sunt puțini cei care vorbesc deschis despre furtuna de emoții și de stări prin care trec atunci când se confruntă cu decizia de a divorța sau cu decizia de a trece printr-o perioadă de separare.
Adaptarea la despărțire nu poate fi ușoară, dar poate fi mai ușoară alături de un grup de oameni care te sprijină și te înțeleg.
Un grup de oameni care trec prin experiențe similare te poate ajuta să faci față acestei etape de viață.
Acestea sunt motivele pentru care am decis să facilitez coordonarea unui grup de suport pentru persoanele care trec prin această situație și nu știu de unde să înceapă reconstrucția personală după separare/divorț.
Cui se adresează grupul?
Persoanelor care trec prin separare/divorț și își doresc suport emoțional pentru a depăși în mod sănătos situația de criză familială cauzată de acestea.
Reguli de bază pentru buna organizare:
- Confidențialitatea este regula de aur pentru ca un grup să funcționeze
- Grupul este format din 5-7 persoane și se închide după atingerea numărului maxim de locuri disponibile, astfel că pe parcursul desfășurării ședințelor nu vom mai primi persoane noi.
- Ședințele sunt săptămânale, iar asumarea participării la ședințele de grup înseamnă implicit asumarea procesului început odată cu grupul, păstrarea ritmului de lucru, a temelor și a structurii planificate. Orice absență destabilizează grupul, iar activitățile nu vor putea fi recuperate.
Limitările grupului de suport:
- Grupul se adresează adulților. Nu se oferă consiliere psihologică copiilor afectați de situația familială
- Nu se oferă consiliere juridică sau orice alte activități de consultanță ce țin de competența unui notar sau avocat
Cum se desfășoară?
Îți propun să începem cu 5 ședințe săptămânale, miercuri de la ora 18:00, timp de 2 ore.
Dacă pe parcurs există o nevoie a participanților de a continua întâlnirile săptămânale, sunt deschisă la o reconfigurare în acest sens.
Sunt câteva teme generale ce vor fi discutate în ședințele săptămânale, cum ar fi:
- Crearea unui cadru emoțional securizat, în care să poată împărtăși experiența proprie
- Descoperirea resurselor proprii, abilităților, valorilor pe care le au persoanele în lupta cu Suferința
- Redefinirea Sensului personal și a Soluțiilor proprii
- De ce e o despărțire atât de dureroasă?
- Zona de confort și noi începuturi
- Iertarea – balsam pentru suflet
- Cum să-mi recapăt încrederea în mine și în ceilalți și să am curajul să mă implic într-o nouă relație
Temele săptămânale sunt orientative și se pot adapta după nevoia grupului.
Unde are loc?
Activitățile de grup au loc în Satu Mare, Str. Petofi Sandor, Nr. 4 A, cam. 304.
Când are loc?
Calendarul întâlnirilor de grup: 6 mai, 13 mai, 20 mai, 27 mai și 3 iunie.
Cât costă?
Investiția ta este de 50 lei/ședință
Facilitatorul grupului este Delia Danea, psiholog și psihoterapeut de cuplu și familie.
Contact: info@deliadanea.ro, telefon 0773 – 974.519
Total: 250 lei
0773 - 974.519